Art. 30. Eroarea

(1) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației ori împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei.
(3) Nu constituie circumstanță agravantă sau element circumstanțial agravant starea, situația ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârșirii infracțiunii.
(4) Prevederile alin. (1) – (3) se aplică în mod corespunzător și în cazul necunoașterii unei dispoziții legale extrapenale.
(5) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită ca urmare a necunoașterii sau cunoașterii greșite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciun fel evitată. [art. 51 C.pen. 1969]

Doctrină

Eroarea asupra unei stări, situații, împrejurări ce constituie circumstanță ... Vezi mai mult
Eroarea asupra unei stări, situații, împrejurări ce constituie circumstanță agravantă generală sau element circumstanțial de agravare a infracțiunii va conduce ... Click pentru abonare