Art. 97. Proba şi mijloacele de probă

(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.
(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:
a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;
b) declaraţiile persoanei vătămate;
c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;
d) declaraţiile martorilor;
e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;
f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.
(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă. [art. 63-64 C.proc.pen. 1968]

Jurisprudență națională și europeană

În cazul sesizării din oficiu, incidentă în cauză, organul ... Vezi mai mult
În cazul sesizării din oficiu, incidentă în cauză, organul de urmărire penală are obligația de a încheia un proces verbal ... Click pentru abonare