Art. 539. Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate

(1) Are dreptul la repararea pagubei şi persoana faţă de care, în cursul procesului penal, s-a dispus o măsură preventivă privativă de libertate, dacă:
a) măsura a fost constatată ca nelegală;
b) pentru infracţiunea care a justificat luarea măsurii s-a dispus în temeiul art. 16 alin. (1) lit. a)-d) clasarea sau achitarea, cu excepţia cazului în care soluţia s-a dispus ca urmare a dezincriminării faptei săvârşite.
(2) Situaţiile prevăzute la alin. (1) se dovedesc prin ordonanţa procurorului de revocare a măsurii reţinerii ori de clasare, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară ori a instanţei de judecată de revocare a măsurii preventive privative de libertate ori prin care s-a constatat încetarea de drept a acesteia sau, după caz, prin hotărârea definitivă de achitare.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (1) lit. b), persoana nu este îndreptăţită să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase sau în orice alt fel, a determinat luarea măsurii preventive privative de libertate, în afara cazurilor în care a fost obligată să procedeze astfel. [art. 504 alin. 2-4 C.proc.pen. 1968]

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
Dispozițiile art. 539 C.proc.pen. au fost supuse controlului de ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 539 C.proc.pen. au fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile constituționale ale art. 1 alin. 3, ... Click pentru abonare
2.
Dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală au ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală au fost supuse controlului de constituționalitate, susținându-se că dispozițiile ar fi neconstituționale ... Click pentru abonare
3.
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul ... Vezi mai mult
În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 539 din Codul de procedură penală, faţă de efectele deciziei Curţii Constituţionale nr. 136 ... Click pentru abonare
4.
Curtea reţine că, ulterior sesizării sale cu prezentele excepţii ... Vezi mai mult
Curtea reţine că, ulterior sesizării sale cu prezentele excepţii de neconstituţionalitate, a pronunţat decizia nr. 136 din 3 martie 2021, ... Click pentru abonare
5.
Măsurile preventive privative de libertate luate în cursul procesului ... Vezi mai mult
Măsurile preventive privative de libertate luate în cursul procesului penal reprezintă o limitare severă/majoră a libertăţii individuale a persoanei. Chiar ... Click pentru abonare
6.
Dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 ... Vezi mai mult
Dispoziţiile art. 96 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborate cu dispoziţiile art. 538-542 din ... Click pentru abonare
7.
Este inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ... Vezi mai mult
Este inadmisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: – dacă art. 539 ... Click pentru abonare
8.
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri ... Vezi mai mult
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept care decurge din interpretarea dispoziţiilor ... Click pentru abonare
9.
Curtea reţine că acţiunea pentru repararea pagubei, prevăzută la ... Vezi mai mult
Curtea reţine că acţiunea pentru repararea pagubei, prevăzută la art. 541 din Codul de procedură penală, poate fi promovată în ... Click pentru abonare
10.
În aplicarea art. 539 alin. (2) din Codul de ... Vezi mai mult
În aplicarea art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul legal sau nelegal al privării de libertate în ... Click pentru abonare
11.
În cadrul controlului a priori, Curtea a analizat intenția ... Vezi mai mult
În cadrul controlului a priori, Curtea a analizat intenția legiuitorului de modificare a dispozițiilor art. 539 C.proc.pen., prin introducerea unui ... Click pentru abonare
12.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) ... Vezi mai mult
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2) din Codul de procedură penală, caracterul nelegal al măsurilor preventive privative ... Click pentru abonare
13.
Dispozițiile art. 539 C.proc.pen. au fost supuse controlului de ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 539 C.proc.pen. au fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva faptului că acestea interzic accesul la instanța civilă ... Click pentru abonare

Doctrină

14.
Privarea nelegală de libertate se încadrează în dispozițiile art. ... Vezi mai mult
Privarea nelegală de libertate se încadrează în dispozițiile art. 539 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., pe când privarea injustă de ... Click pentru abonare
15.
Nu orice soluție de revocare a măsurii preventive privative ... Vezi mai mult
Nu orice soluție de revocare a măsurii preventive privative de libertate dă dreptul la repararea pagubei, ci doar cea dispusă ... Click pentru abonare
16.
Dispozițiile art. 539 alin. 3 C.proc.pen. sunt regretabile având ... Vezi mai mult
Dispozițiile art. 539 alin. 3 C.proc.pen. sunt regretabile având în vedere că „declarația mincinoasă” nu constituie un temei de luare ... Click pentru abonare
17.
Legiuitorul a omis să includă în cuprinsul art. 539 ... Vezi mai mult
Legiuitorul a omis să includă în cuprinsul art. 539 alin. 2 C.proc.pen. și încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care ... Click pentru abonare
18.
Art. 539 C.proc.pen. a fost modificat prin Legea nr. ... Vezi mai mult
Art. 539 C.proc.pen. a fost modificat prin Legea nr. 201/2023. Forma anterioară a textului de lege modificat: „(1) Are dreptul ... Click pentru abonare
19.
Prin art. IV din Legea nr. 201/2023 au fost ... Vezi mai mult
Prin art. IV din Legea nr. 201/2023 au fost introduse dispoziții tranzitorii pentru a reglementa dreptul la despăgubiri în temeiul ... Click pentru abonare
20.
Art. 5 parag. 5 CEDO reglementează un drept substanţial ... Vezi mai mult
Art. 5 parag. 5 CEDO reglementează un drept substanţial la reparaţii în cazul încălcării oricăreia dintre celelalte dispoziţii ale articolului ... Click pentru abonare
21.
În ce privește dreptul la repararea pagubei în cazul ... Vezi mai mult
În ce privește dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate sunt necesare două condiții cumulative: - dispunerea ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

22.
Curtea a observat că pretinsa încălcare a prezumției de ... Vezi mai mult
Curtea a observat că pretinsa încălcare a prezumției de nevinovăție, invocată de reclamant, rezultă din acțiunea de răspundere civilă inițiată ... Click pentru abonare
23.
În scopul respectării exigenţelor impuse prin dispoziţiile art. 539 ... Vezi mai mult
În scopul respectării exigenţelor impuse prin dispoziţiile art. 539 C.proc.pen., instanţa de apel care menţine o soluţie de achitare examinează ... Click pentru abonare
24.
Absența rechizitoriului și trimiterii în judecată nu implică neapărat ... Vezi mai mult
Absența rechizitoriului și trimiterii în judecată nu implică neapărat că privarea de libertate a reclamanților nu a urmărit un obiectiv ... Click pentru abonare