Art. 65. Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi

(1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.
(2) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a) – o) sau a unora dintre acestea.
(3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.
(4) În cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la data liberării condiţionate sau după ce pedeapsa a fost considerată ca executată. [art. 71 C.pen. 1969]

Citiți mai mult
Citește mai mult

Ultima editare: 31 iulie 2023

Jurisprudență obligatorie CCR/ÎCCJ

1.
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 ... Vezi mai mult
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din Codul penal, stabileşte că: Aplicarea pedepselor accesorii constând ... Click pentru abonare
2.
Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate ... Vezi mai mult
Sancţiunile/Interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au ... Click pentru abonare
3.
Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza ... Vezi mai mult
Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I) din Codul penal anterior nu se va face în mod ... Click pentru abonare
4.
Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) şi art. 71 alin. 3 cu ... Click pentru abonare

Doctrină

5.
Când aplică pedeapsa principală a închisorii sau a amenzii, ... Vezi mai mult
Când aplică pedeapsa principală a închisorii sau a amenzii, instanța va analiza mai întâi dacă se impune aplicarea pedepselor complementare. ... Click pentru abonare
6.
În practica judiciară, s-a pus problema, dacă este posibilă ... Vezi mai mult
În practica judiciară, s-a pus problema, dacă este posibilă aplicarea pedepselor accesorii în ipoteza în care executarea pedepsei principale a ... Click pentru abonare
7.
Pedeapsa accesorie se aplică atunci când s-a pronunțat o ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie se aplică atunci când s-a pronunțat o hotărâre de condamnare a inculpatului persoană fizică majoră la pedeapsa detențiunii ... Click pentru abonare
8.
Nu se poate dispune aplicarea de pedepse accesorii prin ... Vezi mai mult
Nu se poate dispune aplicarea de pedepse accesorii prin hotărârea prin care se dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, chiar ... Click pentru abonare
9.
În caz de amânare a aplicării pedepsei ori renunțare ... Vezi mai mult
În caz de amânare a aplicării pedepsei ori renunțare la aplicarea pedepsei nu se pot dispune pedepse accesorii. [M. Udroiu, ... Click pentru abonare
10.
Spre deosebire de Codul penal anterior (art. 64 și ... Vezi mai mult
Spre deosebire de Codul penal anterior (art. 64 și 71 C.pen. din 1969), potrivit Codului penal actual: 1. există mai ... Click pentru abonare
11.
În situația în care pe lângă pedeapsa închisorii este ... Vezi mai mult
În situația în care pe lângă pedeapsa închisorii este aplicată pedeapsa complementară a degradării militare sau pedeapsa complementară a publicării ... Click pentru abonare
12.
În cazul aplicării detențiunii pe viață este obligatorie aplicarea ... Vezi mai mult
În cazul aplicării detențiunii pe viață este obligatorie aplicarea pedepsei accesorii. [M. Udroiu, Drept penal. Partea generală, Ediția 6, Editura ... Click pentru abonare
13.
Individualizarea judiciară va viza analiza aplicării pedepsei complementare. Aceleași ... Vezi mai mult
Individualizarea judiciară va viza analiza aplicării pedepsei complementare. Aceleași drepturi, cu excepția dreptului străinului de a se afla pe teritoriul ... Click pentru abonare
14.
Pedeapsa accesorie poate fi aplicată numai în ipoteza aplicării ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie poate fi aplicată numai în ipoteza aplicării pedepsei complementare, conținutul celor două pedepse fiind identic, potrivit art. 65 ... Click pentru abonare
15.
Pedeapsa accesorie și cea complementară se aplică pe lângă ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie și cea complementară se aplică pe lângă fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente săvârșite, și nu direct ... Click pentru abonare
16.
Pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară trebuie dispusă prin hotărârea judecătorească ... Click pentru abonare
17.
Se impune stabilirea pedepselor accesorii în cazul amânării aplicării ... Vezi mai mult
Se impune stabilirea pedepselor accesorii în cazul amânării aplicării pedepsei; amânarea aplicării pedepsei conduce și la amânarea aplicării pedepsei accesorii. ... Click pentru abonare
18.
Pedepsele accesorii și complementare nu se stabilesc/aplică în cazul ... Vezi mai mult
Pedepsele accesorii și complementare nu se stabilesc/aplică în cazul renunțării la aplicarea pedepsei, ci numai în cazul amânării aplicării pedepsei ... Click pentru abonare
19.
În cazul concursului de infracțiuni, pedepsele accesorii se stabilesc ... Vezi mai mult
În cazul concursului de infracțiuni, pedepsele accesorii se stabilesc pentru fiecare dintre infracțiunile care intră în pluralitatea de infracțiuni (dacă ... Click pentru abonare
20.
Pedepsele accesorii se stabilesc pentru infracțiunea sau pentru fiecare ... Vezi mai mult
Pedepsele accesorii se stabilesc pentru infracțiunea sau pentru fiecare dintre infracțiunile care intră în concursul de infracțiuni dedus judecății (dacă ... Click pentru abonare
21.
În legătură cu interzicerea exercitării unor drepturi, noua reglementare, ... Vezi mai mult
În legătură cu interzicerea exercitării unor drepturi, noua reglementare, pe de o parte, extinde considerabil libertatea judecătorului în alegerea acestora, ... Click pentru abonare

Jurisprudență națională și europeană

22.
Din cuprinsul dispozițiilor art. 65 C.pen. rezultă cu evidență ... Vezi mai mult
Din cuprinsul dispozițiilor art. 65 C.pen. rezultă cu evidență că pedeapsa accesorie constând în interzicerea unor drepturi se poate aplica ... Click pentru abonare
23.
În ceea ce privește momentul de la care începe ... Vezi mai mult
În ceea ce privește momentul de la care începe executarea acestor pedepse complementare, Curtea subliniază aspectele anterior menționate în sensul ... Click pentru abonare
24.
În cazul pedepsei neprivative de libertate, cu suspendare sub ... Vezi mai mult
În cazul pedepsei neprivative de libertate, cu suspendare sub supraveghere, interzicerea exercitării unor drepturi se aplică exclusiv ca pedeapsă complementară ... Click pentru abonare
25.
În cazul în care făptuitorul s-a folosit pentru săvârşirea ... Vezi mai mult
În cazul în care făptuitorul s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii de funcţia ocupată în cadrul unei unităţi ce funcţionează în ... Click pentru abonare
26.
În cazul inculpatei VF instanța va avea în vedere ... Vezi mai mult
În cazul inculpatei VF instanța va avea în vedere dispozițiile art. 65 alin. 3 C.pen., pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării ... Click pentru abonare
27.
Având în vedere faptul că în cazul suspendării executării ... Vezi mai mult
Având în vedere faptul că în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pedeapsa complementară începe a fi executată de la ... Click pentru abonare
28.
Art. 65 alin.1 Cod penal prevede că „pedeapsa accesorie ... Vezi mai mult
Art. 65 alin.1 Cod penal prevede că „pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 ... Click pentru abonare
29.
Aplicarea pedepsei accesorii independent de pedeapsa complementară nu poate ... Vezi mai mult
Aplicarea pedepsei accesorii independent de pedeapsa complementară nu poate fi cenzurată pe calea recursului în casaţie, întrucât excede cazurilor de ... Click pentru abonare
30.
Folosirea atribuțiilor conferite de funcția de gestionar pentru săvârșirea ... Vezi mai mult
Folosirea atribuțiilor conferite de funcția de gestionar pentru săvârșirea infracțiunii, funcție care are ca temei încrederea ce se învestește de ... Click pentru abonare
31.
Nu se poate reține nelegalitatea unei hotărâri atunci când ... Vezi mai mult
Nu se poate reține nelegalitatea unei hotărâri atunci când se indică doar textul de lege care prevede pedepsele accesorie, fără ... Click pentru abonare
32.
În conformitate cu dispoziţiile articolului 27 alineatul (2) din ... Vezi mai mult
În conformitate cu dispoziţiile articolului 27 alineatul (2) din Directiva 2004/38/CE din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulaţie ... Click pentru abonare
33.
Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de fi tutore sau ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de fi tutore sau curator, care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii ... Click pentru abonare
34.
Lipsa unei legături între fapta de tentativă de omor ... Vezi mai mult
Lipsa unei legături între fapta de tentativă de omor și modul cum urmează ca țara să fie guvernată ori alegerea ... Click pentru abonare
35.
În privința pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a ... Vezi mai mult
În privința pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, CtEDO a statuat în cauza Hirst c. Marii Britanii din ... Click pentru abonare
36.
Aplicarea principiului legalității coroborat cu principiul aplicării legii penale ... Vezi mai mult
Aplicarea principiului legalității coroborat cu principiul aplicării legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și art. 7 din Convenție, ... Click pentru abonare
37.
La aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 66 alin. ... Vezi mai mult
La aplicarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. f) C.pen. trebuie să se aibă în vedere natura ... Click pentru abonare
38.
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare ... Vezi mai mult
În lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru ... Click pentru abonare
39.
Potrivit art. 71 alin. (2) C.pen. anterior (art. 65 ... Vezi mai mult
Potrivit art. 71 alin. (2) C.pen. anterior (art. 65 C.pen.), condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute ... Click pentru abonare
40.
Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești, care constituie o ... Vezi mai mult
Pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești, care constituie o ingerinţă în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private și de familie, ... Click pentru abonare
41.
Conform OUG nr. 194/2002, străinul nu poate fi expulzat ... Vezi mai mult
Conform OUG nr. 194/2002, străinul nu poate fi expulzat într-un stat în care există temeri justificate, între altele, că va ... Click pentru abonare
42.
Cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie nu poate fi ... Vezi mai mult
Cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie nu poate fi expulzat, dacă există motive serioase de a se crede că riscă ... Click pentru abonare
43.
Expulzarea poate fi luată și faţă de condamnatul care ... Vezi mai mult
Expulzarea poate fi luată și faţă de condamnatul care a obţinut din partea statului român protecţie umanitară condiţionată, dar numai ... Click pentru abonare
44.
Expulzarea se poate dispune numai în țările care, potrivit ... Vezi mai mult
Expulzarea se poate dispune numai în țările care, potrivit ordinului ministrului de interne, sunt considerate țări sigure, în sensul că ... Click pentru abonare
45.
Luarea măsurii interzicerii de a se afla în anumite ... Vezi mai mult
Luarea măsurii interzicerii de a se afla în anumite localități nu este justificată, nefiind stabilită starea de pericol social grav ... Click pentru abonare