- Codul de procedură penală (637)
- PARTEA GENERALĂ (301)
- TITLUL I - Principiile şi limitele aplicării legii procesuale penale (13)
- Titlul II - Acțiunea penală și acțiunea civilă în procesul penal (15) ⌄
- Titlul III - Participanții în procesul penal (68) ⌄
- Titlul IV - Probele, mijloacele de probă și procedeele probatorii (111) ⌄
- Titlul V - Măsurile preventive și alte măsuri procesuale (65) ⌄
- Titlul VI - Acte procesuale și procedurale comune (29) ⌄
- PARTEA SPECIALĂ (336)
- Titlul I - Urmărirea penală (58) ⌄
- Titlul II - Camera preliminară (7)
- Titlul III - Judecata (133) ⌄
- Titlul IV - Proceduri speciale (81) ⌄
- Titlul V - Executarea hotărârilor penale (54) ⌄
- Titlul VI - Dispoziții finale (2)
Caută în:
Codul de procedură penală, PARTEA SPECIALĂ, Titlul III - Judecata, Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 357. Atribuţiile preşedintelui completului
(1) Preşedintele completului conduce şedinţa, îndeplinind toate îndatoririle prevăzute de lege, şi decide asupra cererilor formulate de procuror, persoana vătămată şi de părţi, dacă rezolvarea acestora nu este dată în căderea completului.
(2) În cursul judecăţii, preşedintele, după consultarea celorlalţi membri ai completului, poate respinge întrebările formulate de părţi, persoana vătămată şi de procuror, dacă acestea nu sunt concludente şi utile soluţionării cauzei.
(3) Dispoziţiile preşedintelui completului sunt obligatorii pentru toate persoanele prezente în sala de şedinţă. [art. 296 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA SPECIALĂ, Titlul III - Judecata, Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 358. Strigarea cauzei şi apelul celor citaţi
(1) Preşedintele completului anunţă, potrivit ordinii de pe lista de şedinţă, cauza a cărei judecare este la rând, dispune a se face apelul părţilor şi al celorlalte persoane citate şi constată care dintre ele s-au prezentat. În cazul participanţilor care lipsesc verifică dacă le-a fost înmânată citaţia în condiţiile art. 260 şi dacă şi-au justificat în vreun fel absenţa.
(2) Părţile şi persoana vătămată se pot prezenta şi participa la judecată chiar dacă nu au fost citate sau nu au primit citaţia, preşedintele având îndatorirea să stabilească identitatea acestora. [art. 297 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA SPECIALĂ, Titlul III - Judecata, Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 359. Asigurarea ordinii şi solemnităţii şedinţei
(1) Preşedintele veghează asupra menţinerii ordinii şi solemnităţii şedinţei, putând lua măsurile necesare în acest scop.
(2) Preşedintele poate limita accesul publicului la şedinţa de judecată, ţinând seama de mărimea sălii de şedinţă.
(3) Părţile şi persoanele care asistă sau participă la şedinţa de judecată sunt obligate să păstreze disciplina şedinţei.
(4) Când o parte sau oricare altă persoană tulbură şedinţa ori nesocoteşte măsurile luate, preşedintele îi atrage atenţia să respecte disciplina, iar în caz de repetare ori de abateri grave, dispune îndepărtarea ei din sală.
(5) Partea sau persoana îndepărtată este chemată în sală înainte de începerea dezbaterilor. Preşedintele îi aduce la cunoştinţă actele esenţiale efectuate în lipsă şi îi citeşte declaraţiile celor audiaţi. Dacă partea sau persoana continuă să tulbure şedinţa, preşedintele poate dispune din nou îndepărtarea ei din sală, dezbaterile urmând a avea loc în lipsa acesteia.
(6) Dacă partea continuă să tulbure şedinţa şi cu ocazia pronunţării hotărârii, preşedintele completului poate dispune îndepărtarea ei din sală, în acest caz hotărârea urmând a-i fi comunicată. [art. 298 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA SPECIALĂ, Titlul III - Judecata, Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 360. Constatarea infracţiunilor de audienţă
(1) Dacă în cursul şedinţei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală, preşedintele completului de judecată constată acea faptă şi îl identifică pe făptuitor. Încheierea de şedinţă se trimite procurorului competent.
(2) În cazul în care procurorul participă la judecată, poate declara că începe urmărirea penală, pune în mişcare acţiunea penală şi îl poate reţine pe suspect sau pe inculpat. [art. 299 C.proc.pen. 1968]
Codul de procedură penală, PARTEA SPECIALĂ, Titlul III - Judecata, Capitolul I - Dispoziții generale
Art. 361. Pregătirea şedinţei de judecată
(1) Abrogat(ă).
(2) Preşedintele completului de judecată are îndatorirea să ia din timp toate măsurile necesare pentru ca la termenul de judecată fixat judecarea cauzei să nu sufere amânare.
(3) În acest scop, dosarele repartizate pe complete în mod aleatoriu vor fi preluate de preşedintele completului, care va lua măsurile necesare în scopul pregătirii judecăţii, astfel încât să se asigure soluţionarea cu celeritate a cauzei.
(4) În cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie, preşedintele completului va lua măsuri pentru desemnarea avocatului din oficiu.
(5) În situaţia în care în aceeaşi cauză au calitatea de inculpat atât persoana juridică, cât şi reprezentanţii legali ai acesteia, preşedintele verifică dacă inculpatul persoană juridică şi-a desemnat un reprezentant, iar în caz contrar, procedează la desemnarea unui reprezentant, din rândul practicienilor în insolvenţă.
(6) De asemenea, preşedintele verifică îndeplinirea dispoziţiilor privind citarea şi, după caz, procedează la completarea ori refacerea acestora.
(7) Preşedintele completului se îngrijeşte ca lista cauzelor fixate pentru judecată să fie întocmită şi afişată la instanţă, cu 24 de ore înaintea termenului de judecată.
(8) La întocmirea listei se ţine seama de data intrării cauzelor la instanţă, dându-se întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi sau arestaţi la domiciliu şi celor cu privire la care legea prevede că judecata se face de urgenţă. [art. 294-295, art. 313 C.proc.pen. 1968]